Fiind prima carte de gen Etnoroman, ”Fata cu cobza” a stârnit interes și curiozitate în rândurile cititorilor și iubitorilor de carte. Oamenii care încep să lectureze paginile pline de dragoste și folclor, devin captivați, iar odată ce le place, nu întârzie să împărtășească impresiile cu prietenii lor de pe facebook. Așadar, în acest articol voi publica toare recenziile despre cartea Etnoroman ”Fata cu cobza”.
Laura Grigore: ”Am promis să revin rapid cu impresii despre ”Fata cu cobza”, semnată de Stela Botez. Stela, cartea ta m-a furat două seri. Seara, când veneam acasă după lucru, să scap de rutina zilei, telefoane, mesaje și decizii greu de luat, mă relaxam citind rândurile frumos scrise de tine. E o carte care se citește rapid și e ușoară ca o briză de vară, nu în zadar toate acțiunile au loc vara
Mi se pare o carte potrivită pentru weekend și seri triste și reci, cartea e plină de lumină și cred că aș putea-o numi o carte blajină.
E bine scrisă și fără complicații, e fără multe cuvinte, e simplă, dar emoțiile sunt bine redate și explicate, e ca în poveștile lui Creangă (Ioana, eroina romanului e un fel de Smărănduța zilelor noastre 😊 ).
Pe lângă faptul că e un roman de iubire, este și unul cu date istorice și geografice. Stela a reușit să aducă în zilele noastre trecutul folcloric, dar și obiceiurile lăsate de străbuni, ea le-a îmbrăcat în alte haine și le-a dat alte forme, forme actuale, care se vând și care te prind.
Ce-i drept, am simțit și mâna magică a lui Guzun Igor de a cizela textul și de-al aduce la o simplitate care te tot îndeamnă să-l citești.
Prieteni, dacă aveți poftă de ceva cald, ușor și de vară, căutați-o pe Stela Botez, adică ”Fata cu cobza”, cereți de la ea o carte și un autograf, sunt sigură că abia așteaptă să vi le ofere.
PS Stela, vreau să văd la lansare, pe viu cosițele împletite ale Ioanei
PS 2 probabil vă întrebați ce caută aceste poze la o postare despre carte, dar vreau să vă spun că în aceste poze puteți găsi cele două laturi ale Stelei (Ioanei), adică o parte nebunatică și o parte gânditoare și cu folclorul și tradiția în suflet
Corina Bezdîga – Verlot: “De unde iei atâta forță să reușești peste tot, să faci atâtea lucruri? Ce mănânci? Mai poți? Mai putea… să joace. Să joace ca o actriță profesionistă care ascunde impecabil adevărul firii sale, intrând perfect în pielea personajului său.”
Cu atâta drag citesc cartea asta și rămân tot mai încântată cu fiecare pagină citită.
Botez Stela, vă așteaptă la lansarea cărții “Fata cu cobza” pe 24 Februarie, ora 17:30, la Teatrul Poetic Alexei Mateevici.
Sper din tot sufletul să fiu și eu acolo! ”
Natalia Cavcaliuc: ”Am finisat și eu lectura #Etnoromanului#Fatacucobza. Botez Stela, ești minunată! Și asta nu pentru că ești prietena mea dragă de 3 ani, și nici pentru că răspunzi de fiecare dacă când te sun sau când dau de greu mă iei la întrebări și mă readuci la normal. Nuuuu, nu doar pentru asta. Povestea acestor 2 protagoniști este atât de pură, atât de frumoasă și armonioasă că mi-a lăsat un gust super plăcut și loc de meditație. Cu fiecare pagină citită tot vroiam mai repede să văd continuare și să ajung la final, păcat că acum s-a finisat.
Această carte este o lume aparte, pe mine m-a rupt de realitate câteva ore. M-au încercat emoții de tot felul, în momentele culminante parcă și inima îmi bătea mai tare, și palmele parcă îmi transpirau. Mai pe scurt, râvnesc la o astfel de iubire.
Atâta zic până luni, când ne vedem la Lansare Etnoroman ”Fata cu cobza”.
Până atunci, ceva de citit și pentru altă lume bună.
„- Nu există coincidențe în viață. Cele mai banale lucruri sunt parte dintr-un context mult mai mare și servesc unui scop anume. Asta înseamnă magia Domnului. Viața e cu urcușuri și coborâșuri, cu momente dificile și mai ușoare. Dar toate aceste detalii sunt importante și valoroase. Destinul te însoțește mereu în călătoria ta și îți dă, îți arată, îți luminează. Fiecare om întâlnit are o semnificație și ne învață lecții de viață. Unii oameni rămân pentru totdeauna, alții nu, dar toți au un rost.”

Impresii atât de frumoase! Foarte plăcut articol,admirabile fotografii! ☆♡