”Fata mamei cea mai mică” este un cântec folcloric pe care eu l-am învățat de la colegul meu de la Colegiul Industrial – Pedagogic din Cahul, Vlad Pralea, originar din satul Andrușul de Jos. Am auzit acest cântec și în interpretarea altor artiști. Personal îl cânt la nunți în timpul obiceiului de despodobire a miresei și am observat de-a lungul timpului că mai multă lumea știe versurile melodiei. Astfel, am decis că va face parte din albumul Fata cu cobza – Folclor, ca o continuare a cântecului ”Îți cânt, mamă, dorul meu”.

Așa este soarta fetelor, să plece de la mama lor, să părăsească cuibul părintesc și să se ducă la casa ei devenind nevastă măritată. Pe timpuri, fata mergea la casa bărbatului, odată cu căsătoria, astăzi, însă, fetele reușesc să-și facă propria casă, dar soarta oricum rămâne aceeași. Ele oricum se despart de casa părintească și de mama lor. Cântecul ”Fata mamei cea mai mică” este izvorât din sufletul și durerea mamei și este adresat fiicei plecate din cuibul părintesc. Odată ce fata s-a, tot mai rar vine acasă și tot mai puțin comunică cu flăcăii și fetele din sat.

Fata mamei cea mai mică

Foaie verde și-o sipică
Fata mamei cea mai mică
Te-am crescut de mititică
Cu pâine și cu lăptică

Te-am crescut cu lăptișor
Să fii mamei de-ajutor, măi
Dară tu m-ai lepădat
Și de mine ai uitat

Fetele m-au întrebat
Când ai să mai vii prin sat
Și flăcăii tot întreabă
Dac-ai să te-ntorci degrabă

Foto Vladimir Dogoter