Paște sau Paști? Cum se spune corect și de ce?

Cu precizarea că neștiința, indiferent cui aparține, Protopop dr. IOAN BUDE afirmă pe http://m.crestinortodox.ro/ că nu este o scuză, ci un păcat, face o prezentare sintetizată a locurilor biblice din Vechiul și Noul Testament, ca prețioase și incontestabile mărturii interne, privind denumirea corectă de „Paști”, a acestei sărbători.

Termenul de „Paști”, are în limba română numai forma de plural pentru exprimarea corectă a multiplelor lui sensuri.

În vocabularul crestin, termenul ebraic „Paști” a fost preluat fără nici o dificultate, pentru că Patimile și Învierea Domnului, ca evenimente prăznuite în cea mai deplină comuniune ecclesială, au coincis cu Paștile evreiesti. Altă legătură între ele, în mod sigur nu există, decât numai un firesc paralelism sinonimic: după cum la baza Paștilor vechi stă eliberarea unui popor dintr-o robie văzută, pământească. Însă, înainte de a intra în profunzimea datelor noutestamentare și ale tradiției crestine, referitoare la Sărbătoarea Sfintelor Paști si la exprimarea denumirii ei în forma exclusivă de plural, se cuvine să facem o recapitulare sintetizată a principalelor texte vechitestamentare.

Așadar, în Iesirea 12, 11-12 se dispune consumarea „cu grabă” a mielului pascal „căci este Paștile Domnului”. În Vechiul Testament atât în momentul instituirii ei divine, cât și în contextul ei istoric imediat, Sărbătoarea mozaică a Paștilor cunoaște numai forma de plural, tocmai datorită multiplelor ei semnificații, pe care și le păstrează întocmai, ba chiar și le mai și sporeste în crestinism.

DSC_0062
În ceea ce privește argumentele biblice noutestamentare despre denumirea creștină de Paști, a Sărbătorii Învierii Domnului, care a înlocuit cu succes Paștile Vechiului Testament, termenii sunt mult mai limpezi și mai fermi, iar sensul lor de o claritate incontestabilă. Altfel, în Matei 26, 17-19 este menționată „cea dintâi zi a Azimlor”, când „ucenicii lui Iisus L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile?”; tot așa și răspunsul lui Iisus: „Mergeți în cetate, la cutare și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul meu este aproape; la tine vreau sa fac Paștile cu ucenicii Mei”.

DSC_0081Despre sărbătorirea Paștilor în Biserica veacului apostolic, găsim informații în cele mai vechi scrieri ale creștinismului. Potrivit acestor mărturii, denumirea de Paști, la început era atribuită de către primii creștini comemorării anuale a Cinei cele de taină, celebrată în Joia Patimilor, seara, printr-o masă rituală care imita Cina lui Iisus și Sfânta Euharistie.

DSC_0058

Cu timpul, însă noțiunea de Paști s-a clarificat și s-a restrâns numai la Sărbătoarea Învierii Domnului, pe care noi, cei ce-i suntem astăzi nevrednici beneficiari, nici măcar nu ne străduim să-i reținem și să-i rostim corect denumirea biblică (de Paști), ci o risipim în tot felul de exprimări neautentice, neserioase și chiar eretice, cum ar fi: „Paște”; „de Paște”; „la Paște”; „Paște fericit!”, etc., toate ilustrând o regretabilă carenăță de cultură crestină, sau cum am mai zis la început, un grav păcat cu neștiința.

DSC_0071Dar de acum gata! S-a încheiat cu neștiința! Bineștiind că noi nu prăznuim „Paștele”, ci „Sfintele Paști” și că e incorect să ne felicităm cu „Paște fericit!” sau chiar cu „Paști fericite!”, pentru că atăt Paștile cât și Crăciunul sau alte sărbători, sunt zile pline de sfințenie și de fericire prin însăși natura lor, așadar, dorința noastră trebuie să se refere la noi înșine și la faptul că noi, viața noastră și familia noastră trebuie să dorim a fi fericiți de Sfintele Paști,  Crăciun sau de alte sărbători!

DSC_0077

Foto: Alex Iordache
Locație: Muzeul Restaurantului Roata Vremii

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s