Stela Botez – Așa grăiește Domnul slavei (official audio/versuri)

,,Așa grăiește Domnul slavei,, este colind pascal ce se regăsește pe albumul Pascal lansat în apropiere de sărbătorile de Paști, în 2018. A fost înregistrat în studiou alături de sunetistul Dinu Litun, în 2010, pe muzică și text populare. Fotografia este realizată de Dima Shevcic de la Kreyon, iar designul CD-ului este lucrat de Stas Zaldea. Albumul Pascal este multiplicat de către MAVR Company.

Așa grăiește Domnul slavei
În graiul sfintei liturghii
Deși m-am înălțat în ceruri
Eu nu vă las, eu nu vă las orfani, copii

În fiecare liturghie
Eu iarăși mă cobor la voi
Deși mi-e coasta mea străpunsă
Și-mi curge sânge-mi curge sângele șuvoi

Mă răstignesc din nou pe cruce
În umbra sfântului altar
Primiți-mi sângele și trupul
Să nu vin iar, să nu vin iarăși în zadar

Deschideți inimile voastre
Că vreu cu voi să locuiesc
Să vă împac din nou cu tatăl
Și de păcat, și de păcat să vă feresc

Și din potirul cinei mele
Eu vreau cu toții să gustați
Veniți, copiii mei la mine
Și pacea mea, și pacea mea să o aflați

În fiecare fărâmiță
Pe care-n taină o primiți
Sunt eu, întreg în toată slava
Și vreau la mine, vreau la mine să veniți

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s