,,Pe margine de prăpastie,, de Liliana Bargan – romanul cutremurător despre drama societății noastre.

De multe ori viața unei societăți se petrece într-un ritm nebunesc de amețitor. Și tot de atât de multe ori, noi, reprezentații unei sau altei societăți ne facem a nu vedea procesele din ea. Și trecem nepăsători pe lângă. Dar problemele nu dispar ignorându-le, din contra, ele parcă se hrănesc cu indiferență și devin tot mai mari. „Pe margine de prăpastie” este romanul prin care autoarea Liliana Bargan încearcă să trezească conștiința umană moldovenească (și nu doar), să o facă să înțeleagă că lucrurile merg din rău spre mai rău.

Deși pare o lucrare plină de durere și pesimism, situația eroinei amintește de multe exemple de copilărie mai puțin fericită a copiilor din Moldova. Lupta lor zilnică de a fi acceptați de societate așa cum sunt, dar cel mai dureros este faptul că copiii înțeleg că trebuie să lupte chiar și pentru a fi doriți de părinți. Aceștia din urmă însă uită că odraslele lor au nevoie în primul rând de iubire și de atenție, apoi de celelalte lucruri materiale.

„Pe margine de prăpastie” este cartea ce reflectă o parte dureroasă a vieții sociale din Republica Moldova. Cu neajunsurile ei, cu eforturile zilnice de a supraviețui, cu suferința unor copii ce cresc fără părinți. Povestea fetiței cu nume de înger trece ca un fir roșu prin toate metehnele „lumii moldovenești”, din prisma autoarei. Rămași fără părinți, ea și frățiorul ei mai mic, doar în grija bunicii au de îndurat frig, foame și boală. Deși trăiește aproape în sărăcie lucie, fetița are un intelect ascuțit și îl instruiește și pe frățior. Ei nu-și doresc haine sau tehnologii de ultimă generație, ei au un singur vis – „să vină mama!”.

Atunci când crește eroina își găsește mama, (tatăl este mort), dar nu găsește putere să o ierte pentru că nu s-a întors. Cu toate că mama a avut de îndurat vitregiile unei vieți de ființă trafică, fiica nu reușește să înțeleagă cum o mamă poate să-și lase pruncii. Dar ajunsă în situația de a deveni și ea mamă la rândul ei și aflându-se într-o stare gravă de sănătate, eroina preferă să se dea bătută și să nu-și crească copilul. Motivând că ea nu știe cum e să oferi iubirea de mamă pentru că ea nu a primit-o! A ales o viață fără sentimente, bazându-se doar pe rațiune din cauză că emoțiile îi provocaseră prea mari dureri.

Este o poveste fascinantă, captivantă și ușor de citit, veți găsi similitudini cu situații din viața unor cunoscuți sau poate chiar din soarta proprie. Cu siguranță că vă va fura câteva lacrimi. Puteți găsi cartea aici.

timthumb

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s