Simbolic sau nu, dar perioada Paștilor 2017, începând cu postul și continuând până la sărbătorile pascale propriu-zise, mi-au adus mari schimbări în viață și sunt fericită. În semn de recunoștință, lansez încă 3 colinde pascale.
Din vechi timpuri se spune că de Paști e bine să te înoiești cu ceva. Buneii noștri îmbrăcau haine noi la slujba de înviere de la biserica din sat. Nu obișnuiam până acum să îmi cumpăr lucruri noi la Paști, dar anul acesta am făcut o cumpărătură mare care poate recupera anii precedenți. M-am mutat la cuibușorul meu în care este mult soare și energie frumoasă. Ce poate fi mai bine decât atunci când ai unde să te întorci acasă? 🙂
Încă nu erau bine despachetate bagajele, că am și avut în ospeție televiziunea Moldova 1 cu care am filmat un reportaj împreună cu Mihaela Cîrnov. Și nu un reportaj simplu, ci cu tematica vopsitului ouălor de Paști. Urmăriți vineri, 14 aprilie la 22:00 pe Moldova1.
În semn de recunoștință pentru tot ce mi-a oferit Dumnezeu în această perioadă, am decis să lansez trei cântece pascale. Ele vor ajuta oamenii să savureze din plin atmosfera Paștilor, îi vor face mai buni, mai conștienți și mai recunoscători. Toate colindele pascale din repertoriul meu fac parte din proiectul Fata cu cobza, or așa mi se pare mie că sună mai natural.
1.Eu pentru voi murii este cântec preluat din culegerea Pentru tine Doamne, de folcloristul Andrei Tamazlîcaru. Textul și melodia sunt populare.
Eu pentru voi murii
Pe cruce răstignit
Și singur mă jertfii
De nimenea silit
V-m dat ca viață, viața mea
Dar ce faceți din ea?
V-am scos din moarte și necaz
Dar voi ce-mi faceți azi?
Pe tatăl l-am lăsat
Și tronul strălucit
Pe-ai mei i-am învățat
De-ai mei fui răstignit
Un biet străin fui pe pământ
Sărac cum bine știți
Răspundeți-mi de-aveți cuvânt
Așa vreți să-mi plătiți?
Am suferit nespus
Cununi de spini pe cap
Și coasta mi-au împuns
Din moarte să vă scap
Am suferit atunci și-acum
Dar ce făcut-ați voi?
Acum vă-ntreb în mila mea
Urma-veți tot așa?
2.Iartă-mă, o Doamne este colind pascal auzit la interpretul și profesorul Marin Ganciu. Cu siguranță acest cântec a fost cântat în familia dumnealui și este unul transmis din generație în generație acolo în Basarabia de Sud, zona Ismail.
Iartă-mă, o Doamne, Dumnezeul meu
Milă ai de mine, iamă-n brațul tău
Și la judecată, când vei judecată
Dup-a mele fapte nu mă condamna
O, suflete dragă, mute ți-am iertat
Pentru-a tale fapte viața eu mi-am dat
Plânge și te roagă, și fă voia mea
Și atunci cu milă te voi judeca
Nu te-oi da la muncă greu să te muncești
Te-oi lua cu mine să te-nveselești
3.Trimite-ne, Doamne, o ploaie cu stele este cover după Petre Teodorovici care a depus mult suflet pentru acest cântec, fiind autorul textului și a melodiei. M-a sensibilizat mesajul și am decis să îl cât și eu, mai ales că se potrivește bine cu perioada aceasta pascală.
De ce uitatu-ne-ai viața
În pustii de toamnă?
Întoarce-ți către lume fața
Ajut-o Doamne!
Stă pâinea proaspătă pe masă
Și aur ne-aurește,
Dar sufletul a mort miroase,
Mucegăiește
Refren
Trimite-ne Doamne, trimite-ne Doamne
O ploaie cu stele
Și spală pământul, și spală pământul,
Și spală-l de rele
Să vină iar potopul oare
Cum scrie în scriptură?
Se-afundă omul tot mai tare
În mări de ură
Ne părăsește trist lumina
Și clipa e prea seacă,
Întinde-i, Doamne, lumii mâna
Căci se îneacă
Pentru că vreau ca oamenii să fie mai buni, să se iubească, să trăiască în pace și smerenie fiind recunoscători pentru tot ceea ce le oferă viața. Haideți să ne bucurăm de lucrurile mărunte pentru că ele sunt esențiale în viață! Sărbători de Paști cu bine!
Dacă-ți place ceea ce fac, susține-mă:
Pingback: 3 colinde pascale: asta ne aduce în dat Stela Botez, în Săptămâna Patimilor (AUDIO) | ea.md