Lions Club Campus Chișinău:”Operațiile de cataractă de la Criuleni au fost realizate cu succes!”FOTO

Mai mult de 100 de vârstnici cu probleme de vedere au fost operaţi gratuit de cataractă la Spitalul Raional din Criuleni. Proiectul s-a desfășurat în 3 etape, investigare și două ture de realizare a operațiilor.

c1

Beneficiarii de operație au fost aleşi în baza unui control medical efectuat anul trecut, în urma căruia, din peste 250 de bătrâni din toată țara, au fost aleși peste 100 pentru operații de cataractă gratuite. Inițial au fost operați de urgență, în primăvara lui 2016, peste 40 de bolnavi. A doua tură de operații au fost realizate în perioada 16-23 octombrie aceluiași an.

 

Cheltuielile pentru intervenţiile chirurgicale sunt acoperite de două fundaţii de caritate din Moldova şi Italia. Este vorba despre Lions Club Bari San Nicola și Lions Club Campus Chișinău. Reprezentanții clubului din Italia au colectat banii necesari pentru procurarea medicamentelor, prin acțiune de caritate unde mai mulți cetățeni italieni au contribuit cu donații financiare. Operaţiile sunt realizate de o echipă de medici italieni. Chirurgul Mauro di Pilato a făcut, în cele trei decenii de experienţă, mii de intervenţii chirurgicale de cataractă. Medicul a primit cu bucurie propunerea de a opera pacienţii moldoveni.

c11

“Formele de cataractă pe care le au pacienţii sunt destul de avansate. Prin urmare, intervenţiile sunt dificile. După operaţie când pacienţii încep să distingă siluetele oamenilor, să vadă lumina de la bec sunt foarte bucuroşi”, a spus medicul chirurg Mauro Di Pilato.

c10

“Intervenţiile de cataractă durează aproape 15 minute şi 100% decurg cu succes”, a adăugat medicul oftamolog, Ivo Vulpi.

c3

O operaţie de cataractă costă, în spitalele din ţară, în jur de 10.000 de lei. Pacienţii sunt bucuroşi că li s-a oferit şansa de a vedea mai bine, întrucât nu-şi permiteau cheltuieli pentru operaţie.

c7

Lidia Lazareva din oraşul Criuleni are 79 de ani. În ultimii patru ani, bătrâna suferea de cataractă. Vestea că după operaţie va putea vedea fără ochelari a bucurat-o mult: “În sfârşit azi s-a îndeplinit visul meu şi mulţumesc. Dă Doamne să fie bine. Dacă vezi cu amândoi ochi, vezi şi drumul, faci tot.”

Un alt pacient a spus: ”Visez să văd stele, soarele și pe soție alăturea”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s