În sâmbăta lui 2 iulie, în Chișinău, la Restaurantul Garden Palace a avut loc Lansarea de carte ”Lupii trecutului.Sofia” de Natașa Alina Culea. Autoarea este româncă stabilită la Sofia, Bulgaria și colaborează cu librăria online Elibraria.eu, organizatorii evenimentului.
Evenimentul a fost organizat și cu sprijinul mai multor parteneri pe care eu nu o să-i enumerez pentru că sunt mulți, dar cert este că oaspeții cititori au avut posibilitatea să se delecteze cu vin spumant și dulciuri înbinate cu aroma plăcută a lavandei. Iar fundalul muzical l-am oferit eu cu cobza mea, interpretând frumoasele cântece folclorice din repertoriul Fata cu cobza.
Cititorii au făcut cunoștință cu Natașa Alina Culea printr-un interviu acordat Tatianei Slivca, cea care a moderat evenimentul. Astfel, autoarea a povestit despre activitatea sa, precum și despre noul roman ”Lupii trecutului.Sofia”, iar spre final de interviu a răspuns la întrebările curioșilor.
,,Lupii Trecutului” sunt umbrele noastre, gândurile pe care le evităm, sunt experienţele pe care le-am avut în trecut şi nu vrem să le gândim. Este o carte cu un puternic mesaj psihologic, pusă într-o poveste frumoasă, ca lumea să o accepte mai uşor. Toate cărţile mele au ca temă principală iubirea, iar în spate este un fel de autocunoaştere pentru că eu consider că trebuie să ne cunoaştem şi să ne înfruntăm umbrele, ca să devenim mai fericiţi.” a menționat scriitoarea.
Fiecare cititor a putut procura cartea cu autograful autoarei. M-am ales și eu cu un frumos autograf și o îmbrățișare caldă. Abia aștept să savurez romanul. 🙂
Foto credit: Irina Iurciuc
Dacă-ți place ceea ce fac, susține-mă:
Pingback: Lansarea cărții „Lupii trecutului. Sofia” de Natașa Alina Culea | chezgeorgiana
Mulțumesc și mult succes! Muzica unește sufletele, iar tu ești înzestrată cu acest talent ❤
Pingback: De la muzică la lectură… sau invers? | Stela Botez