Pagini din istoria Moldovei de Sud de Ziua României!

Din timpuri îndepărtate Codrii Tigheciului au făcut parte din Țara de Jos a Moldovei, – avem în vedere Moldova din toate perioadele istorice sub conducerea tuturor domnitorilor care s-au perindat la tronul țării. În vechea împărţire pe ţinuturi a Moldovei (înainte de 1812), codrul Tigheciului făcea parte din ţinutul Fălciului. Acesta făcea parte din judeţele Moldovei de sud-est şi era aşezat pe valea Prutului, în dreptul vestitei păduri a Tigheciului, adică la o fostă margine de ţară (marginea dinspre Bugeac). Două drumuri principale treceau altădată şi trec şi acum prin acest județ: drumul Tighinei prin Huşi şi Chişinău, şi drumul Cetăţii-Albe prin târgul Fălciului, aşezat în sudul judeţului. Despre codrul Tigheciului și însemnătatea lui strategică pomenește încă cronicarul Miron Costin: ”…iar codrului Chigheciului la Fălciu foarte puțină pagubă au făcut tătarii atuncea, anume Chigheciului, pădure nu așa înaltă în copaci, că copacii foarte puțini sântu, cum este deasă și râpoasă și de spini mai multu decât de altu lemnu crescută. Și s-au apărat chighecenii de nu le-au putut strica nimică tătarii…”

ANEXA 1Localitățile mărginite de cunoscuții codri ai Tigheciului sunt satele de astăzi din raioanele Leova, Cantemir, Cahul, Vaslui și Galați.

În primele decenii de existență a Țării Moldovei, întreg pământul actualei regiuni făcea parte din domeniul domnesc, care cu timpul a fost împărțit ca danie sau vîndut marilor proprietari. Alexandru Hajdeu, în una din lucrările sale scrie: ”Începutul istoric al codrenilor este discutabil. Întreabă apa Prutului! – va răspunde un locuitor al Chigheciului la întrebarea despre vechimea baștinei. Lasă ea să-ți spună. De cînd curge în albia sa, de atunci și noi lăcuim în Moldova. Încă nu se știa de Suceava și Iași, iar de Chigheci se temeau vecinii!”. Cronicarul Miron Costin mai scrie: ”…Chigheci s-a format la sfârșitul secolului XII…iar la jumătatea secolului XIII Secea Chigheciului reprezenta deja o țară puternică cu un număr mare de oameni și era condusă de doi pîrcălabi”.  Deci, această regiune a țării a purtat denumirea de Chigheci, după cum se arată în monografia etnofolclorică a satului Giurgiulești: ”La 10 aprilie 1593 Aron Voievod, domnitorul Moldovei, dăruiește acest sat din ținutul Chigheacului (Tigheci) mănăstirii de la muntele Sinai… În ce privește originea populației românești care a pus temelia localității, autorul Vasile Haheu face referință la o carte de judecată de la 21 decembrie 1618, de pe timpul lui Radu Vodă. În acest document se pomenește despre un litigiu dintre călugării mănăstirii Sucevița cu un oarecare Ionașcu, fecior de vornic din Țara Muntenească pentru dreptul de proprietate asupra satului Giurgiulești din ținutul Chigheciului unde se găsesc multe bălți și gârle.” Nicolae Dabija scria: ”Pământul de aici este plin de istorie. Dacă sapi mai adânc, dai de așezări dacice, de orașe romane, de gradiști slave…”. Izolat de restul Basarabiei (Bugeacul tătarilor), prin lipsă de drumuri, Codrii Tigheciului se înrolează, de la unire încoace, stabilind legături economice cu Hușul și județul Fălciu, cu care făceau comerț cu cereale, pe care le coborau spre Dunăre pe apele Prutului. Ținutul avea o populație compusă din evrei, greci și puțini români, cu toate că acest ținut este situat, ca și Cahulul, într-o regiune absolut românească. ANEXA 2

Consider că este important să menționez faptul că în sudul Republicii Moldova de astăzi, foarte multe sate poartă sămânță nemțească, acestea sunt sate colonii ale germanilor, după cum povestește Elena Carp și Ecaterina Gârbu în lucrarea ”Istoria Coloniei Germane Baiuș la 100 de ani” Această lucrare descrie nu doar satul-colonie Baiuș, ci și coloniile germane sub aspect general. După plecarea locuitorilor turci și tătari din sudul Basarabiei, Imperiul Țarist îndeamnă locuitorii germani să vină pe locurile nepopulate cu traiul în schimbul unor înlesniri considerabile. Astfel, începând cu anul 1813 până în 1842, au loc câteva etape de colonizare a Basarabiei cu populație de origine germană. Nemții veniți în timpul domniei țarului rus Alexandru I, au venit în Bugeac de-a lungul apelor Cogîlnic, Ceaga și Sărata.  Ioan Gheorghescu, în lucrarea sa Coloniile germane din Dobrogea menționează: ”Coloniștii din Basarabia au obținut foarte mult pământ. Nici unul n-a primit mai puțin de 57 desetine…”.  Coloniștii germani la început nu se amestecau în viața socială a moldovenilor din sat și relațiile dintre populația germană și cea de origine românească și rusească se reprezenta ca statum in statu, până în momentul când odată cu impunerea serviciului militar nemților, studierii obligatorii a limbii ruse, restricțiilor de a procura pământ și altele condiții impuse de ruși. În 1914 se începe Primul Război Mondial între Rusia Țaristă și Germania și guvernul țarist declanșează față de coloniștii germani o politică restrictivă. A început lichidarea toponimelor de sate colonii nemțești și înlocuirea lor cu denumiri rusești, s-a pus capăt posesiei și folosirii de pământ de către persoanele care reprezentau țările cu care Rusia se afla în război (austrieci, germani, unguri și turci), deposedarea se făcea pentru câteva generații de coloniști, se interzicea a se vorbi limba germană pe străzi, în transport și în locurile publice, au fost ridicate averi imobiliare de la nemții coloniști. Astfel, germanii din Basarabia au fost nevoiți să încheie contracte cu românii purtând o altă atitudine față de ruși. Nemții au început să se apropie mult de populația moldovenească, astfel fiind stabilite relații sociale de conviețuire pașnică. Germanii acordau împrumuturi de bani familiilor de români, la rândul lor, nemții procurau de la români covoare, lăicere, obiecte casnice confecționate din lemn și altele până când au începutsă se facă căsătorii mixte între germani și români.  Apoi, din 1940 populația germania a plecat în România cărând averea cu căruțele. La îndemnul nemților, au plecat și multe familii de români care erau respectați de nemți ca fiind oamenii cinstiți și harnici. În România nemții luptau în război contra rușilor. Soarta a făcut ca moldovenii din satele-colonii din  Codrii Tigheciului șă se întâlnească cu nemții plecați chiar pe câmpul de luptă. După terminarea războiului, toate casele germane au fost demolate și au fost construite în loc alte case pentru cetățeni ruși și ucraineni aduși în satele românești pentru a fi funcționari de stat. Tocmai după declararea independenței Republicii Moldova, nemții plecați au putut să revină în țară pentru ca să viziteze locurile natale și să construiască monumente și cimitire care să amintească de strămoșii lor germani care au trăit cot la cot cu moldovenii din sudul Republicii Moldova.

Principala îndeletnicire a populației în majoritate țărani, rămânea a fi prelucrarea pământului. Proprietarul suprem al tuturor pământurilor era statul. Proprietatea feudală asupra pământului era condiția relațiilor feudale dintre statul dvorean și țăranii de stat. Pentru folosirea pământului țăranii trebuiau să folosească prestațiile feudale și să plătească renta. Statul folosea fondul de pămînt în scopuri diferite: pentru dotarea țăranilor, împroprietărirea sub formă de beneficii, teritorii masive aparțineau generalilor, ofițerilor, demnitarilor, funcționarilor, iar o parte bisericilor. Începând cu anul 1907, românii din satele din Codrii Tigheciului, și anume din Vișinești, Topal, Filipeni, Cheosolia, Lăpușna, Iargara, Tomai, Cociulia, Tigheci, Pleșeni, Porumbești, Cazangic, încep a procura pământ prin intermediul Băncii Țărănești cu sediul în Cazangic din fosta moșie a familiei nobililor ruși Krupenski, care a avut o mare influiență politică atât în Basarabia, cât și în Imperiul Rus.

Regimul țarist nu a adus țăranului basarabean acea siguranță și liniște sufletească despre care vorbesc istoricii ruși. Dimpotrivă, greutățile la care au fost supuși, brutalitatea militarilor și funcționarilor ruși, i-au făcut pe țăranii basarabeni răbdători, deprinși cu fel de fel de greutăți, să nu arate suferințele lor și i-au facut să viseze la vremea cînd Prutul era deschis. Țăranii au ridicat gospodăriile coloniștilor prin hărnicia și răbdarea lor. De aceea, la începutul secolului XIX, în unele localități din sudul Basarabiei se simțea lipsa de pămînt. În 1848 Palata Averilor de Stat face o încercare de a opri procesul de acaparare a pămînturilor obștești.

Din anii 30 ai secolului XIX se sfârșea migrația altor popoare spre pămînturile Codrilor Tigheciului. Abia în 1868, după eliberarea din robie a țăranilor de Rusia, s-a făcut și în Basarabia împroprietărirea. Aveau dreptul să primească pământ în folosință permanentă nu doar țăranii care în timpul reviziei se foloseau de pămîntul moșierilor, dar și familiile care s-au format după această revizie. Loturi primeau, de asemenea, și țăranii ce se aflau pe pămînturile mănăstirilor. Reforma țărănească din 1868 nu a satisfăcut nicidecum interesele țăranilor, ci dimpotrivă, a dus la nemulțumiri printre ei, care se transformau într-o mișcare țărănească deschisă înăbușită de Țarismul Rus. Consecutiv războiului din Crimeea, pierdut de Imperiul Rus, între 1856 și 1878 județele Cahul, Bolgrad și Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componența Moldovei, respectiv din 1859 a României.

După 1850, sentimentul național începe să se manifeste în Basarabia, atât ca românism cât și ca moldovenism, cele două revendicări fiind atunci sinonime. Dar ele nu se puteau manifesta fățiș, pe planul politic, atâta vreme cât Imperiul Țarist le considera ca fiind manifestări de trădare. Îndată, însă, ce prelungirea primului război mondial a condus la prăbușirea țarismului, mișcarea națională a băștinașilor din Basarabia a devenit politică.

Începutul secolului XX se caracterizează printr-o mișcare cu spirit revoluționar. Prima întrunire a Sfatului Țării a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1917. Emanoil Catelli spunea: ”Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma. Căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de “moldoveni”. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani.”

Către anul 1917, în ținutul Codrilor Tigheciului avea loc o activitate a maselor de la sate, și de la orașe, în lupta pentru pământ și alte bunuri materiale, factorii principali fiind înrăutățirea treptată a condițiilor de trai ale țăranilor în conjunctura Primului Război Mondial. Desigur că la acest război au fost mobilizați și bărbații tigheceni. Unii din ei au avut fericirea să se întoarcă la baștină, alții au rămas să participe la operațiunile militare de pe frontul războiului civil din Rusia Sovietică.

Prin activizarea maselor, după răscoala de la Petrograd, se manifestă dorința poporului de a fi liberi. Reprezentanții țăranilor la congresul din 21 mai 1917 de la Chișinău cereau autonomia Basarabiei pentru a avea posibilitatea ca copiii lor să învețe în limba română. Către luna martie 1918 au fost create premisele interne și externe pentru unirea Basarabiei cu România, iar la 27 martie a avut loc ședința Sfatului Țării și Basarabia se declara parte componentă a României. Astfel, au fost rupte lanțurile și dărâmată acea mare pușcărie întunecoasă în care pământurile românești basarabene au zăcut 106 ani, de la anexarea nelegitimă a Basarabiei din 1812. ANEXA 3

Tighecenii, – adică țăranii din ținuturile Codrilor Tigheciului, – locuind pe malul Prutului, dintotdeauna aceste pămînturi, au fost considerați români, dar fiind vecini cu tătarii din Bugeac, fuseseră supuși greutăților la fel ca și coloniștii. Iată de ce, după Unirea din 1918 erau bucuroți și savurau din plin libertatea la ei acasă, – trecând liber peste Prut, făceau schimb de experiență, comerț sau se stabileau cu traiul cu tighecenii din Fălciu, cu românii din Covurlui dar și cu românii de la Mare și Munți pînă la cei din Banat.

A urmat apoi ocupația sovietică din 1940 care a însemnat distrugerea sistemului economic și a identității naționale în Basarabia.

În martie 1944, armata sovietică reocupă teritoriile siuate la nord-est de traseul Tighina-Chișinău-Iași, iar la 23 august 1944, după trecerea României de partea Aliaților, reocupă Basarabia în întregime. Acțiunile antiromânești întreprinse de comuniști, ajutați de elemente minoritare șovine, împotriva populației civile române în 1940 s-au repetat atât în momentul retragerii armatei sovietice din iunie 1941, cât și, mult mai intens, după revenirea acesteia în 1944. ANEXA 4

După dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, fosta RSSM se declară independentă la 27 august sub numele de Republica Moldova, iar la 2 martie 1992 a fost recunoscută și de ONU. Încercările de unire cu România inițiate din ambele părți, nu au dus la nici un rezultat, din cauza dependenței economice a ambelor țări față de Rusia. Potrivit Declarației de independență, limba de stat este limba română.

Istoria noastră este bogată în evenimente remarcabile. Am fost și rămânem popor de hotar de țară, însă, în ciuda momentelor grele prin care am trecut, poporul nostru a manifestat întotdeauna sentimentele cele mai omenești față de populațiile de alte etnii care pe parcursul secolelor s-au așezat pe meleagurile noastre.

Din teza de licență Particularități etnofolclorice a ținutului Codrii Tigheciului din zona de sud a Republicii Moldova, AMTAP 2013

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s