Comedia Muzical-teatrală ”Povestea Omului” de Andrei Sochircă, pe poeziile lui Ion Pribeagu a fost jucată pe scena Teatrului Veniamin Apostol din Soroca, sâmbătă, 28 noiembrie, într-o seară mofturoasă de toamnă ploioasă.
Directorul teatrului, domnul Petre Popa, bun prieten cu actorul Andrei Sochircă, a ținut neapărat să vadă și sorocenii acest frumos spectacol, mai ales că este produsul muzical-teatral al copământeanului lor, Andrei Sochircă fiind din localitatea Dubna, raionul Soroca.
Circa 200 de spectatori au făcut sala teatrului neîncăpătoare astfel încât administrația a fost nevoită să adauge scaune. ”Povestea Omului” s-a bucurat de un mare succes, făcând publicul să uite de grijile vieții, făcându-i să-și descrețească frunțile și să schițeze zâmbete și chiar hohote drept reacție la poeziile pline de umor ale lui Pribeagu.
Personal m-am simțit foarte bine la Teatrul din Soroca. Au scenă bună, comodă, sală încăpătoare, sunet și lumini la nivel , iar echipa de muncitori sunt oameni foarte calzi și primitori care m-au făcut să mă simt în largul meu, ca acasă. Și domnul Andrei Sochircă aceleași sentimente le împarte, dublu chiar pentru că dumnealui cu adevărat era acasă. Pe această cale le mulțumim tuturor celor care au muncit alături de noi pentru acest spectacol, în frunte cu Petre Popa!
Dacă-ți place ceea ce fac, susține-mă:
Recunosc nu merg la teatru,dar foarte mult îmi doresc să văd acest spectacol excepţional în sală să simt emoţiea scenică transmisă…foarte frumos!